|
Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Declaraţia-program a mişcării politice “Rezistenţa Populară” Prăbuşirea
capitalismului în toată lumea este inevitabilă. Acest
sistem de relaţii de producţie, bazat pe exploatarea omului
de către om, nu numai că nu corespunde nivelului contemporan
de dezvoltare a forţelor de producţie a societăţii,
dar a devenit şi piedica lui. Ca niciodată mai înainte
sau acutizat şi contradicţiile de bază ale sistemului
– între muncă şi capital, între caracterul social
al producerii şi modul particular de însuşire. Cele
mai eficiente întreprinderi în capitalism sînt nu
întreprinderile businesuluo mic şi mijlociu, atît de
des lăudate în propagandă, ci imensele corporaţii
transnaţionale, ce lucrează în baza PLANULUI, adică
pe aceleaşi principii, în baza cărora lucrează
TOATĂ economia socialistă. Însă cu o asemenea diferenţă
colosală, că economia socialismului lucrează pentru necesităţile
întregii societăţi, dar nu pentru îmbogăţirea
unei mâini de paraziţi. Capitalul în scopul obţinerii
unui profit maxim curge în ţările, unde practic lipsesc
garanţiile sociale pentru proletariat şi este posibilă
exploatarea lui maximală, ce duce la deindustrializarea acelor
ţări, unde nivelul acestor garanţii a fost înalt,
şi la ofensiva cu succes a capitaliştilor asupra acestor garanţii.
Cheltuielile neproductive, ce sînt în creştere permanentă
- pentru aparatul de stat umflat peste măsură, pentru înarmare,
pentru armată, pentru poliţie, pentru serviciile speciale,
pentru pază şi siguranţa capitalului - au atins sume
astronomice, au devenit o povară grea pentru economie, şi
aceasta duce la reducerea permanentă a mijloacelor destinate pentru
programe cu caracter social. Capitalismul
nu este în stare să rezolve nici o problemă a omenirii
contemporane, el doar dă naştere altor noi. Prin diverse manevre
politice şi sociale, utilizînd o maşinărie statal–birocratică
de opresiune din ce în ce mai puternică, precum şi sindicatele
corupte şi partidele “de stînga” oportuniste, pînă
ce capitaliştilor le reuşeşte să păstreze această
orînduire, însă posibilităţile acestor mecanisme
nu sînt fără de sfîrşit. Tot sistemul se
va prăbuşi inevitabil sub greutatea contradicţiilor,
ce s-au acumulat în societate. Sarcina a partidelor comuniste
adevărate – instruirea şi organizarea luptei proletariatului
şi a altor mase exploatate pentru distrugerea capitalismului şi
construirea unei noi societăţi socialiste, în care este
lichidată proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie
şi aceste mijloace sînt utilizate pentru binele întregii
societăţi. Renaşterea
relaţiilor de producţie capitaliste a dus la un declin masiv
în economie, însoţit de o scădere bruscă
a nivelului de viaţă a unei mari părţi din populaţia
ţării noastre. Pe parcursul întregii perioade de restaurare
– de la contrarevoluţia din anii 1989-1991 şi pînă
în prezent – capitalismul a demonstrat ineficienţa sa economică
şi socială chiar şi în comparaţie cu acel
socialism deformat, care era în URSS. Pe parcursul privatizării
– trecerii în mîinile particulare a fostei proprietăţi
ai statului (a întregii societăţi), au fost furate şi
distruse o mulţime de întreprinderi, obiecte a infrastructurii
de producţie şi celei sociale, a altor mijloace de producţie,
iar întreprinderile ce s-au păstrat în cele mai dese
cazuri au redus volumul de producţie (atît din cauza întreruperii
legăturilor economice de altădată, cît şi
din cauza limitării pieţelor de desfaceri şi a concurenţei
din partea mărfurilor de import, precum şi din cauza capacităţii
reduse de cumpărare a populaţiei). Plusprodusul creat cu ajutorul
lor, care în trecut era îndreptat spre asigurarea necesităţilor
societăţii – protecţia socială, învăţămîntul
gratuit, medicină, construcţia de locuinţe şi investirea
în continuare în dezvoltarea mijloacelor de producţie,
- în prezent în mare parte este însuşit de proprietarii
mijloacelor de producţie – capitaliştii, de aparatul statului,
ce-i deserveşte interesele lor, şi doar o parte neînsemnată
a plusprodusului este cheltuită pentru protecţia socială
şi alte necesităţi ale societăţii. De la restaurare
au avut de cîştigat doar fosta nomenclatura economică
şi cea de partid, afaceriştii din economia tenebră,
bandiţii şi speculanţii, din care s-a format din nou
clasa capitaliştilor, ce exploatează proletariatul, semiproletariatul
şi masele de ţărani, adică majoritatea populaţiei.
Astfel, toate “reformele” şi privatizarea au fost desfăşurate
exclusiv pentru aceea ca mijloacele de producţie, create prin munca
plină de abnegaţie a cîtorva generaţii de muncitori
ai Moldovei, să nimerească în mîinile noii burghezii.
Hiperinflaţia, pierderea economiilor acumulate ani întregi,
şomajul (şi, ca rezultat, migrarea braţelor de muncă),
reducerea nivelului garanţiilor sociale, capacităţii
reale de cumpărare a salariilor, pensiilor şi altor indemnizaţii
sociale a înrăutăţit brusc starea economică
a muncitorilor, şi iluzia “bunăstării de piaţă”
s-a împrăştiat ca un fum.
Tinzînd de a întoarce din trecut perioada bunăstării
relative a socialismului de pînă la “Perestroică” masele
exploatate au adus la conducere aşa numitele partide “de stînga”
burgheze (coaliţia agrarienilor şi socialiştilor în
anul 1994, şi Partidul Comuniştilor al Republicii Moldova
în anul 2001), care, însă, în ciuda aşteptărilor
maselor ce i-au ales, au promovat şi continuă să promoveze
o politică în interesele clasei capitaliştilor, deoarece
“vîrfurile” acestor partide şi sînt capitalişti.
Credinţa naivă a muncitorilor în ceea că situaţia
în ţară se poate de schimbat prin simpla aruncare a
hîrtiuţelor în urnele de votare, fără o luptă
permanentă şi aprigă pentru interesele clasei sale, fără
participarea activă în politică, încrederea oarbă
în conducerea partidelor, ce se declarau ocrotitori a intereselor
poporului muncitor, au permis burgheziei să menţină şi
chiar să-şi întărească puterea şi să
păstreze după sine proprietatea furată de la popor, utilizînd
măşti de “socialişti”, “agrarieni”, “comunişti”.
Numai într-o luptă permanentă pentru interesele clasei
sale, participînd activ în politică şi creînd
un partid de clasă propriu, proletariatul va putea dobîndi
schimbări sociale reale, şi la urma urmei, să nimicească
dominaţia burgheziei. Astăzi, ca niciodată este actuală
teza încercată de timp a revoluţionarilor francezi:
“Ei vouă vi se par măreţi numai din cauza că voi
singuri staţi în faţa lor în genunchi!”. Mişcarea
politică “Rezistenţa populară” este o formă superioară
de organizare a proletariatului, un detaşament de avangardă
a muncitorilor, a ţăranilor şi a intelectualităţii
muncitoare, ce stau ferm pe poziţii marxiste şi se manifestă
pentru: -
cucerirea puterii politice – nimicirea dictaturii burgheziei şi instalarea
democraţiei proletare în formă de
Soviete (consilii muncitoreşti); - lichidarea proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie, trecerea lor în proprietatea societăţii, controlată şi gestionată de colectivele muncitoreşti, ce asigură utilizarea acestor mijloace în interesul întregii societăţi; - întărirea în continuare a democraţiei proletare, construirea socialismului în alianţă cu proletariatul altor ţări, care a învins capitalismul în ţările sale, trecerea la construirea comunismului după victoria socialismului pe întreaga planetă. La prima etapă
(pînă la cucerirea puterii politice) “Rezistenţa populară”
organizează proletariatul la lupta: 1.
Pentru interesele sale social-economice şi politice. 2.
Pentru extinderea garanţiilor sociale existente, asigurarea lor de
către stat: a)
învăţămîntul gratuit (inclusiv cel superior
superior); b)
deservirea medicală în totalmente gratuită; c)
salariul, indemnizaţiile, pensiile şi bursele - nu mai mici
de minimul de existenţă. 3.
Pentru încetarea privatizării mijloacelor de producţie,
a obiectelor culturale, a învăţămîntului,
medicinei, pămîntului, pentru revizuirea totalurilor acesteia
şi naţionalizarea ramurilor de bază ale industriei şi
ale întreprinderilor privatizate ilegal. 4.
Pentru naţionalizarea sistemului de asigurarea cu serviciile de importanţă
vitală şi reorintarea lor de la obţinerea profitului
la asigurarea garantată cu servicii a consumatorilor şi funcţionare
eficientă. 5.
Pentru păstrarea şi extinderea drepturilor democratice (dreptul
la întruniri, grevă, sindicate, libertatea cuvîntului),
întărirea prin lege dreptul colectivului de muncă de
a participa la gestionarea întreprinderii, trecerea la sistemul
de votare după circumscripţii cu dreptul de revocarea a deputaţilor,
formarea organelor democraţiei proletare – Sovietelor.
6.
Contra discriminării după naţionalitate, rasă religie,
lupta contra oricărei forme de naţionalism. 7.
Pentru caracterul laic al statului, pentru respectarea principiului constituţional
de divizare a şcolii de biserică şi a bisericii de stat,
pentru respectarea principiului libertăţii conştiinţei,
contra obscurantismului. 8.
Contra oricărei participări a Republicii Moldova în activitatea
blocurilor militare şi economice agresive, contra aservirii ţării
de puterile imperialiste: a)
pentru păstrarea statutului de neutralitatea a republicii, condamnarea
actelor de agresiune imperialistă; b)
pentru utilizarea împrumuturilor externe, crearea întreprinderilor
mixte, aderarea la organizaţiile internaţionale şi încheierea/rezilierea
acordurilor economice şi politice numai cu condiţii convenabile
pentru majoritatea cetăţenilor ţării noastre, asigurarea
transparenţei în acest domeniu. La etapa a doua
(după venirea la conducerea politică în ţară
a proletariatului), sarcinile de bază a mişcării date
reprezintă realizarea trecerii de la rezistenţă la ofensivă: 1.
Distrugerea vechii maşini de stat, ce deservea exploatatorii, instituţiei
prezidenţiale şi structurilor de conducere legate de aceasta,
dizolvarea parlamentului burghez, concentrarea puterii legislative şi
executive la Soviete, anularea tuturor actelor legislative cu caracter
antisocialist, crearea pe lîngă întreprinderi a detaşamentelor
voluntare a Gărzii Muncitorilor.
Crearea noilor organe statale, ce exprimă voinţa proletariatului,
responsabile în faţa lui şi controlate prin intermediul
Sovietelor. Salariul funcţionarilor
publici – nu mai mare decît salariul mediu a muncitorului calificat,
lipsa oricăror privilegii. 2.
Lichidarea proprietăţii private şi restabilirea proprietăţii
societăţii asupra mijloacelor de producţie, introducerea
pretutindeni a controlului muncitoresc-ţărănesc asupra
producţiei şi distribuirii. Naţionalizarea industriei,
băncilor, transportului, pămîntului şi subsolului,
transmiterea lor în proprietatea statului, restabilirea monopolului
statutului asupra comerţului exterior. Lichidarea tuturor formelor
de asuprire a omului de către om. Realizarea principiului de bază
a socialismului: “de la fiecare – după capacităţi, fiecărui
după muncă”. 3.
Naţionalizarea tuturor mijloacelor de informare în masă. 4.
Trecerea treptată la economia planificată cu implementarea maximală
a realizărilor ştiinţifice şi tehnice. 5.
Modernizarea şi restabilirea industriei, agriculturii şi a infrastructurii,
dezvoltarea de mai departe a forţelor de producţie a societăţii,
ridicarea permanentă a productivităţii muncii din contul
implementării tehnologiilor avansate şi organizării eficiente
a procesului de producţie. Dezvoltarea bazei tehnico-ştiinţifice
a socialismului. 6.
Crearea unui sistem eficient
de asigurare socială, a învăţămîntului
gratuit (inclusiv cel superior) şi deservirea medicală gratuită. 7.
Lichidarea diferenţelor între oraş şi sat, prin asigurare
a unui asemenea nivel de viaţă şi posibilităţi
de dezvoltare a personalităţii, ca şi în oraş
(prin intermediul telefonizării, asigurării accesului la Internet
şi mecanizării satului). 8.
Încheierea legăturilor politico-economice strînse cu
alte ţări în care a biruit socialismul, inclusiv pînă
şi crearea unui stat federativ cu acestea. 9.
Crearea forţelor armate sovietice – apărătorul Patriei
socialiste, şcoală de educaţie de luptă a tineretului,
viitori membri a detaşamentelor Gărzii Muncitorilor. Fiecare
proletar – bărbat capabil de muncă trebuie să poată
mânui o armă. INTRAŢI
ÎN RÎNDURILE “REZISTENŢEI POPULARE!” NU FIŢI NEPĂSĂTORI LA SOARTA DUMNEAVOASTRĂ ŞI A COPIILOR VOŞTRI !
|